Vreau să plec acolo unde se termină cărările
acolo unde pot să ating cerul,
umbra unui stejar crescut din bătrânime
să-mi fie loc de casă și ramurile lui să-mi fie acoperiș,
liniștea să-mi fie prieten când singurătatea mă adulmecă ostil
iar vântul de amurg să îmi mângâie trupul
atunci când iți mai duc eu dorul acesta derizoriu chiar ridicol uneori.

Vreau să plec acolo unde să fiu doar eu cu marea
nemărginirea albastră să o respir, să o simt până în oase,
pe stănci negre din lavă nouă crescute să mă răcoresc,
valurile însetate să mă sărute-n ritmuri vii
primite cu surâsuri dulci pierdute-n infinit.

Vreau să plec acolo în pustietăți deșarte
unde lumina de alamă nu cruță niciun gând
topește minți mărunte, întunecate gata de teluricul stăpân
ce viața ne-o conduce cu un orgoliu de jupân...

Vreau să plec acolo unde chipul nopții îmi surâde
și-ntunericul mă acceptă ca pe un copil de al său,
acolo în pânza lunii să adorm neîmpovărată
prinsă-n vis să înot cu stele dansatoare
în valsul cosmosului infinit.