Pe mama am izbit-o-n Dumnezeu
Şi-apoi am resădit-o-n germinații;
Vâslește limba între imprecații
Şi îmi vâslește sarea-n ochiul greu.

Domoală şi cuminte, m-am născut
Pe două căi absente în durere,
Din iută-acoperindă şi părere
Paradă am făcut de la-nceput.

Mă-mpinge umbra către o lumină
Târâtă dintr-o biblie de talc,
Napalmul de pe drumul ce încalc
M-aruncă până dincolo de vină.

Te iert! Te iert! Şi visul îl deșir
Printre copacii noi, şi verzi, şi grei;
M-aleg pe mine dintre dumnezei.
Pe mama nu mai pot să o respir.


12 martie 2017, Constanţa