E lângă mine, de când lumea...
și parcă vrea să vină mai aproape,
îmi intră în spațiul vital.
A devenit obișnuință:
îi spun toate secretele,
iar uneori mă sfătuiesc cu el.

În foșnetul lui mă trezesc.
Începutul zilei albastru,
îl văd prin verdele frunzelor lui.
Când violent dansează,
mă liniștesc:
ziua va fi perfectă.
Alteori,
suferă lângă mine în tăcere.

Pe seară,
când îi șoptesc despre temeri,
și ale oamenilor zbateri,
el pare să se-amuze
și-ncepe apoi să freamăte.
Iar eu,
eu nu-nțeleg ce-mi spune.

Și,
o dată pe an,
crede el că-i suficient,
- eu râd vinovat...-
mă ispitește,
cu ploaie de stele galbene
mirosind dumnezeiesc a rai.

Știu c-am să plec curând!
Dar iți promit:
am să-ți trimit în schimb
alt suflet rătăcit
să-ți țină de urât.