Un torent de gânduri ameninţător loveşte zilnic,
răzorul înflorit cu brânduşe de toamnă,
din suflet.
Apele lui cresc sub o ploaie străină,
înăbuşind focul rugăciunii inimii.
Şuvoiul creşte şi dizlocă continuu,
maluri din sufletul meu înflorit.
Învolburatului râu se-alătură gânduri din ţări pacifiste,
într-o alianţă ecumenică îndoielnică.
Bucata mare surpată din mijlocul inimii
e fiul meu, ce cade lovind cu putere valul,
într-o ultimă acţiune de împotrivire.
Puhoiul îl preia cu braţe uriaşe ridicate spre cer,
într-o îmbrăţişare de adopţie şi otrăvire instantanee.
Sub avalanșa gândurilor existențiale
mi-amintesc de apucăturile unui fost fiu, ca mine...
O carte scrisă la beție, cu inițiale.

În negura înserării
văd apropierea valului ucigaş!
Fiul meu este chiar deasupra,
e însăşi marea viitură!
Deja mi-era dor de el...