cartea cu pagini sferice,
cartea cu pagini care te încojoară din toate părțile ca un ou,
le citești una după alta și le rupi apoi,
ca și cum ai rupe coaja oului pe dinăuntru,
ca și cum te-ai naște din el, dar nu te naști,
căci după fiecare pagină urmează mereu alta,
mai largă decât cea de dinainte,
mai depărtată de ochii tăi avizi s-o citească,
și oul e infinit,
și cartea e infinită.

cartea hibridă,
jumătate e scrisă pe pagină, jumătate pe vis
ca un animal fabulos,
ca o sirenă fermecătoare, cu coada prelungită-n abstract,
când o deschizi, muzica ei plutește deasupra paginilor
precum un parfum rătăcitor,
precum o ceață diafană, unde literele
se schimbă singure-n sunete și invers,
pendulând incert
între două stări de agregare.

cartea oglindă,
cu cât o citești mai mult,
cu atât devine mai mult despre tine,
cartea care îmbătrânește în mâinile tale,
azi îți pare atât de frumoasă,
dar peste câteva zile o găsești searbădă, posomorâtă
nu mai e aceeași,
a îmbătrânit odată cu tine și știi
că veți muri împreună.

cartea absolută,
cartea de la finele cărților,
cartea în care se află toate răspunsurile,
epilogurile, explicațiile de glosar,
scrise într-o limbă dispărută,
indescifrabilă.

pe toate acestea le-am întâlnit cândva
în biblioteca lui Borges.