poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 69 .



Poeme egiptene
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ozimand ]

2019-03-10  |     | 



Piramida

Căutat-a faraonul nemurirea în nisipuri,
Mii de arhitecți și meșteri a silit în mii de chipuri
Să-i clădească piramidă către-a cerurilor porți,
Viața-ntreagă ctitorit-a doar mormântul unei morți,
Căci trăia doar pentru dânsa, nempăcat, golit de sine,
Nu spre luxul vieții ăstei, ci al celei care vine,
Plănuind cu mult detaliu tot ce va să-l mulțumească,
După ce va fi să-ncheie socoteala pământească.

Și-n al său iatac adesea, dezbrăcat până la piele,
Își lega jur împrejuru-i de mumie obiele,
Ca-ntr-un joc ciudat, în care își imagina aprins
C-a murit și că pășește un hotar de necuprins.
Învelit în pânze astfel, ca un prunc reînfășat,
Se visa un flutur care, din gogoașă înviat
Spre o viață înnoită în câmpia-paradis,
Se juca în părul negru al lui Isis și Nephthys.

„Vino, tu, măreață Isis,“ striga dânsul în delir,
„Mă-ntregește, cum odată pe iubitul tău Osir!
Trupul meu e rupt în zgrunțuri, mințile-mi sunt deșirate,
Tu fii buna mea zeiță și adună-le pe toate!“

Dar zadarnic faraonul se-nchina la Eneadă,
La pisici cu talismane în ureche și în coadă,
La ibiși ce din izvoare chipul lunii-l sorb în pliscuri
Și la templele imense care suie obeliscuri.

Iată-l veșnic la fereastra-i, mâinile că și le frânge,
Parcă-i vine să blesteme, parcă iar îi vine-a plânge,
Căci într-un coșmar văzut-a, când era încă efeb,
Că-ntr-o zi, Nut cea-nstelată se va prăvăli pe Geb,
Că-ntr-o zi întreg Egiptul se va scufunda-n risipuri,
Că-ntr-o zi, până și Nilul se va stinge în nisipuri,
Că-ntr-o zi, nici o fărâmă din deșert nu va mai fi,
Că-ntr-o zi, nici ziua care să mai zici că este zi...

Thot

Magii scribi cunosc secretul zeului ce născocise
Întru slava veșniciei știința lucrurilor scrise,
Dătătorul de cuvinte și întâiul sacerdot,
Zeul lunii și-al magiei, zeul alchimiei, Thot,
Cel ce semne hieroglife dăltuise-n chip măiastru,
Luându-și ca model chiar luna, înțeleptul nopții astru,
Căci așa cum este luna o oglindă pentru soare,
Duhul nevăzut vestindu-i în adânca înnoptare,
E și scrisul o oglindă fastuos alcătuită
Pe potriva strălucirii ce se lasă-n ea privită,
O oglindă ce rămâne chiar de soarele-i s-a stins,
Lună veșnic păstrătoare în noaptea de neînvins.

Și cine-ar putea citire să dea magicelor forme
Și cu aburul rostirii viu conturele enorme
Să le umple, să le smulgă din tăcerea lor măreață,
Prin puterea hieroglifei, strălucirii i-ar da viață,
Luna ar părea că-i soare și argintul aur greu,
Alchimist ar fi acela, slujitor marelui zeu,
Poarta-n lături s-ar deschide către lumile trecute,
Și-ar juca vremelnicia de la cap umbrele mute:
Apele ce-au curs odată ar mai curge cum au curs,
Ochii care-au fost în lacrimi ar mai plânge cum au plâns,
Iară cei ce-odinioară îndelung s-au fost iubit,
Regăsindu-se din moarte, se iubi-vor înzecit.

***

Ci gândise faraonul c-ar putea să ia cu sine
Tot regatul în mormântu-i, să-l salveze de ruine,
Dacă încrustate-n table de ceramică, cu semne,
Ar păstra în amorțire avuțiile-i eterne:
Frunze de palmier și trestii, tronuri, pene înfoiate,
Așternute-n pat de piatră, șerpi, coroane etajate,
Curtezane și regine, zei cu capete de vite,
Mii de forme-ntrețesute, mii de vieți încremenite
Într-o tablă fermecată pe care-o ținu la piept
Până-n ziua cea din urmă, taciturn și înțelept.

Și când i-a fost dat să moară, preoții i-au așezat
Subțiatele lui brațe peste tristul său regat,
Ca pe-o umbră protectoare, ca pe-o cruce împietrită
Într-o sfântă-mbrățișare, veșnică, nedezlipită,
Care visul să-i ferească de-ale vremii vitregii,
Chiar și-atunci, în ziua care nu s-ar mai numi că-i zi.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!