meditez deșertăciunile până la absurd
într-o auroră pogorâtă în suflet
în grădina cu speranțe să mai zburd
printre fluturii îndepărtați de urlet.

fioruri infinite îmi străbat ființa
seva vieții o extrag din rădăcini
lupt cu bătrânețea și cu suferința
ard în conștiință spini și mărăcini.

îmbrățișări de raze mă transfigurează
fiecare patimă e lecție de viață
astăzi poezia mă înflăcărează
extrăgând din ea înțeleaptă povață.

un infinit de gânduri mă ține trează
în noaptea când cerul lucruri mă învață.