învață-mă ce-i lupta, ce-i ardoarea și lasă-mă să pipăi neputința
răbdare fiu al meu, răbdare, căci lecțiile vin pe rând,
atunci când carnea îți suportă lașitatea
și sarea lacrimilor cade în sfințit pământ

iată că așteptarea cerne zile, ore și minute
și-ascunde vrutele uitate și nevrute
uitarea vine ca să netezească drumul
celui ce iată că te poartă-n spate

am învățat ce-înseamnă liniștea dorită
cu o cu totul altă greutate acum
căci dacă înveți să accepți abandonul
puține vise te vor acuza... cădere și sperjur

animalele au cip, păsările au inel, insectele sunt marcate
numai omul are gloanțele bine înfipte în spate
și pentru zbor s-au inventat rugurile
astfel încât cerurile să se uite cu jind la flăcările tale

în spate ai uitarea, în față indecizia, așa că
bucură-te de necunoscutul zilei pe care o trăiești
și lasă lecțiile să te ajungă atunci când vor
pentru că tocilării nu au ce caută la școala vieții