Plouă iar cu coji de ouă peste măștile durerii!
La ce trebuiesc umbrele, de ai lumânări vândute,
Risipind un pic de milă plătind noaptea invierii
Să îmi duc lupii sub cruce cu păcate-nchipuite?

Toți miloși ca înainte cu tristețea-n guri-amare,
De ne luam lumea în cap, zilele din mâna iernii,
Mai departe de creștinii ce-l aștepta să coboare,
Canibali mai rău ca lupii, pe Isus în hala cărnii.

Noaptea,-nsingurate cruci de pe turle de biserici
Iar își bat pleoapele-n cuie să nu fie-nvinuite
Că sunt numai vechi cortine în altare de eretici,
Când iertarea de păcate e vândută-n târg de vite.

Voi, iertati, în coji de ouă și un păhărel de sânge,
Muntele nu mai există, lupii nu mai ies în lume,
Dacă și mâncat vă iartă, dacă Taică-su nu plânge,
O să-l dau jos de pe cruce și apoi o fac fărâme.

Și am să-l aduc la stână să îmi păstorească lupii,
Îl plătesc cu-n pic din mine și un firicel de sânge
O să-i dau să strângă-o fată, o căzută de pe lună,
Și să-l iert ca pe un prunc când de fericire plânge.