femeie, nu rosti în cer nevrute
pe când plutești în vis pe zbor de lene
iar trează să nu dănțuiești din gene
că te-or zvoni a inimilor brute.

ne trimiteam scrisori eterogene,
aceste-acum îs rosturi disparute
cenușa învierea să-ți sărute,
în mine e acasă-n damigene.

în frumuseți conduri picioru-ți calcă
iar eu de superbia ta mă mir
cum aș primi demonic pumn în falcă.

mă însoțește-al dragostei țimir
și chipul tău în ochi mi se decalcă;
te cumpăr cu talanții din delir...