Cuvântul se naşte şi-n inima pietrei,
guri fermecate îl rostesc pe rând,
ochii privesc prin întuneric semnele lăsate
cu o sete de agheazmă divină.

Carnea fragedă se răzbună în trup.

Noaptea capătă o tăcere de pământ,
e un începurt de întuneric al pierzaniei
care ne poartă de mână spre moarte,

totul trece şi nu mai vine.

În gânduri se aşteaptă înţelesuri nedescifrate
lumina care nu se lasă oprită.

Pe scări de vânt în ploi cu soare
lumea îşi pune încrederea la încercare,
dar în fiecare se coc dorinţe neîmplinite,
treptele pe care urcă se apropie de cer.

Convingerile capătă zilnic aripi
înfloresc de bucurie plantele rare,
nimeni nu se îndoieşte de frumuseţe şi o cultivă.

În preajma statuilor din parcuri
păsările şi fluturii îşi fac jocul prin aer.