iubirea mea se ridică pe vîrfuri ca să intre în pădure,
ține tot aerul în brațe ca pe-o minge
încît ea și copacii se văd întîlnindu-se mai aproape
decît e cerul,
rece este respirația ei, tăioasă
și arabescuri de ferigi îi prind părul după ureche
cînd verde, cînd uscat

o privesc ca pe-o femeie oarecare,
iubirea mea pe care o respir din aerul din brațele ei
miroase a frunză mestecată de ciută, topită sub copite,
nervii ei mă înăspresc ca niște spini subțiri
de primăvară
și galeș îi este pasul înainte de-a mă înmuguri

iubirea mea nu gustă mure, doar rar cîte-un cîrcel
de iederă ce urcă peste pomii
îndepărtați de ceilalți, țîșnind în cîmp…
de cînd e ea cu mine, rîpa cu aluni s-a-nstrăinat de lume,
s-a sălbăticit, a coborît spre sat cu urși și vulpi
în ziua mare
pe lîngă apele care tresaltă iute, ca pieptul femeilor guralive,
ca ochii bărbaților flămînzi