Dumnezeul meu
m-am lăsat în voia și grija ta
pe drumul anevoios al cunoașterii
să nu rămân niciodată singur,

nici când umbra va înghiți mișcarea.

În somnul ce acoperă ploile
prind rădăcini arbuștii de afin
cu fructul ca pupilele ochilor ei
ce-mi rup tăcerea
și iubirea se naște.

Pe note visătoare cânt
albastrul ce înflorește din trup,
de noaptea o coloană zidesc
cu capiteliu de stele,

să-mi rămână și mie una
lăcaș pentru suflet,

în vreme ce gândul
să înflorească-n lumină

și din ea
să mă nasc iar.