n-a mai rămas decât
jumătatea asta de copac
din mine
strigându-și rădăcinile
partea de poveste intrată
în gurile cârtițelor
poate doar în
imaginația goală a celor care
să viseze n-au știut vreodată
confundând
viața cu întunericul
ascunzișul luminii cu
pata din trup...
căutătoare a unui timp
a unui loc în care
ieșirea din moarte se petrece
pe îndelete fără spaima
pământului rătăcit
nici a sângelui crescător
de tulpină încolțindu-mi
centrul palmei acesteia
când întrebătoare alergam desculță
pe câmpiile scufundate
am fost în miezul necunoscutului
departe de cântecele copilăriei
pentru o clipă uimirea păpușii a existat suspendată
strangulată în timpul meu
de om mare
mare și nefericit
se întâmplă atunci
să-ți chemi Mama
nimeni să nu te audă
într-un sfârșit să lași
să te acopere
Cerul