Noapte,nu mai am chef,
Televizorul,
Telefonul pe Iumor,
Ce paradox,e neverosimil,
Caci e noapte de toamnă târzie,
Să nu scoți un câine afară.
Toamnă,toamnă,toamnă,
Lac și loc de fină tristețe,
Nu ai și tu ceva de lucru,
Sau ești că mine,
Nu ai,nu ai,nu ai deloc și gata.
Zâmbesc.
Sânt oarecum fericit,acum că învîrt
Cuțitul în rană.
De ce?
Trandafiri s-au scuturat,
Nucii dau firesc nuci,
Alea e oarecum pietruită,
Porțile de fontă și fier.
Drumul e aproape de zare,
Barul e și el la loc
Atunci nu mai am prea multa întristare,
Ba nu am deloc.
Sînt fericit că este așa
Când pasărea cânta pe un vârf
Și trec oameni.
Câmpul e plin de plante
Măceșul încărcat.

Mă uit la televizor,
E o liniște adâncă de câine
Privesc pe telefon cu toate astea
La Iumor.
Toamnà târzie,toamnă târzie,
Ce ți-am făcut eu ție...
Plictiseală neasemuit de calmă.
Câteva pietre stau în jos,
Câteva monezi stau în sus,
N-am bani,
Și totuși asta îmi pare un miracol.