M-am scrântit de-atâta dor și de clipa ce mă-nșală
Ce îmi spurcă-n sobă versul într-un foc de paie ude,
După, zgândăre cenușa toată noaptea-n mintea goală
Și tot cerul mi-l bârfește stelelor, de parcă-s rude.

Pe o coală, călimara și-a plâns toată-a ei cerneală
Și-acum tot ce îi rămâne e-o tristețe neuscată
Ce se scurge pe pereți, parcă-i vechea căptușeală
Din paltonul alb de gală ce-l purta ,,A fost odată"!

Două lumânări de nuntă stinse pe un lac de ojă,
Amintiri cu ochii-nchiși, prea înduioșați de praf,
Nechemate să petreacă timpul doarme într-o lojă,
Pe o scenă încă-așteaptă preotul și-un vechi taraf.

Am decis să-mi merg pe urme! Cu o aripă ciobită
Nici o pasăre nu zboară ... și târându-mă cuminte,
Am ajuns unde mi-e cuibul vieții mele netrăită
Și de-aici o să-mi iubesc toate-aducerile-aminte.

Noaptea ochilor deschiși a trecut pe-ntreaga coală
Și-a lăsat cerul albastru cum era la mine-acasă,
Se trezește-a mea poveste udă încă de cerneală
Și mă pune să-mi recit, noua mea Cenusareasă.