Sapă ploaia și dă forme totului necuvântat
Și hrănește, fericindu-mi, orice este încă viu,
Marea-și soarbe însetată țărmurile c-un oftat,
Și recită tot nisipul versului pe care-l scriu.

Stă un pui de căprioară sub privirea unui lup,
Împărțind aceeași clipă, oare va cădea o stea ?
Colții albi par o dorință, ochii puiului un stup
Plin de aripile fricii, neclintite-n fața mea.

Greu să fii un Dumnezeu uneori să poți să știi
Într-o clipă-nfometată unde-ncepe un păcat,
Cine vrea să te salveze când un lup ai să devii,
De ai fost aproape-o viață acel pui ne-nțărcat ?

Versul pare că miroase, neuscat, încă-a sânge,
Într-o noapte de iubire, foametea ne-a biruit,
Și beau lacrimă de lup când de bucurie plânge
Și mănânc și eu la masa celor ce-au păcătuit.

Când voi mai posti o viață ispășit în fața ta,
Îți voi povesti de clipa puiului de căprioară,
Tu s-o-mpletești în note și apoi o vom cânta
Eu și glasul gurii tale stăpâniți de o vioară.