Cui să îi spun că
ultima lacrimă
arde obrazul înveșmântat
în noian de suspine

că ultimul tău gând
crevașe adâncește
în inimi zămislite din propriul sânge

privirile îți caut
în amintiri
și-un munte de cuvinte
rostirea de o viață
nu se vor pierde tată
pe ultimul tău drum

dulci mărturii
ofrandă acelor dimineți
povețe așternute în calea-mi
și-n tolba vieții hrană
pentru un drum mai lin

chiar si acum
mă veghezi printre stele.

Umil te intreb
Doamne
cum pot să mă alin
de ce picuri în suflet
lacrimi de piatră arsă
răpindu-i pe aceia ce au dăruit viață

un licăr de lumină ce blândețea își varsă
n-ar trebui să piară,
prea aspră ni-i pedeapsa
fructului oprit...

Te rog
mă iartă Doamne
prea aprigă-i durerea
și cupa-i prea amară

când ochii celor dragi pe vecie se-nchid
vitregi de mângâieri ne lași
puterile storcând
din palma bătucită de muncă și poveri

mă iartă Doamne ...

28-07-17