poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 720 .



Viaduct
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2017-09-03  |     | 



Am crezut că eram într-un port al văzduhului
mirosind praful din ultimele trei nopți, roșu înecăcios,
acru, cu iz de mucegai, rămas pe roțile unei nave
fără naționalitate, cu oameni adunați de la izvoarele
Nilului, Gangelui și Amazonului. Cu toții se simțeau acasă,
visau că vor fi lăsați în curentul de aer care curge
pe buza pămîntului, să fie scuturați de praful interplanetar,
așa cum copilul acela singur lăsa un vaporaș de hîrtie
să plutească în rigola umflată de apă după furtună.
Fiindcă așteptam cu toții ploaia, cu mare întîrziere.

Mă întrebam dacă tu, dacă noi, cu viața asta făcută ghem,
prăfuită, nu putem zbura sau nu putem fi trași odată cu apa,
apa din nori, către lună, să plutim fiindcă poate chiar praful
din multe soluri continentale, ne va fi polul electric
ce ne va ține pe orbită. Poate că tu, poate că eu,
poate că iubirea, adică noi doi, dar atunci tu ai spus
că eu sînt prea evazivă. Bine, dar totul e incert, am spus eu.
Cum ai putea defini un punct în spațiu altfel decît
printr-o ecuație cu soluții iraționale? Cum ai putea defini
mișcarea sau statul pe loc, decît prin mărimi geometrice,
abstracte și relative? E doar ceva ce stă în ochii noștri, spuneam.

Mirosea a vechi, a gunoi și a nămol, așa cum miroase
în cămăruța cu mături și cîrpe la subsolul unui bloc de locuințe.
Ca întotdeauna, oglinda îmi arăta dragoste, eram tot eu
și numai eu, cu aceleași culori în orbite, cu înnoptarea
mai densă sub pleoape, adică stelele mai departe de mine.
Mirosea și a toamnă, a praf de colecționar sub unghii, a femeie
trecută care se trezește la miezul nopților și doar atît,
din cauza singurătății morbide. Ca un păianjen, singurătatea
mă vîna din fiece colț, dar încă iubeam, încă mai credeam că
iubirea mă ține vie pe Acheronul din visul altcuiva. De parcă
lacrima mi-era ocean, și trupul, gămălia unui ac. Semănam,
respirînd, cu tic-tacul unui ceas defect.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!