N-a fost aici, n-a fost niciunde,
De fapt nu știu nici ce a fost.
O bancă udă, flori mărunte
Și zilele prea lungi de post...
Tu aveai pașii rătăciți,
Petalele stăteau sub ei,
Eu aveam ochii fâstâciți
Dar te simțeam , eram holtei!
O glumă bună îmi lipsea
Și-un zâmbet cald să îi răspundă.
Ai fost atunci eclipsa mea
Ce nu vroia să se ascundă...
Te fugăream printre tufișuri
Știind că o să te predai,
Cînd tu mi-ai spus fără ocolișuri:
Ești flautist, sau cânți la nai?
N-aveam nimic, aveam doar vise
Ce se scurgeau spre gura ta
Iar tu cu buzele deschise
Te-ai poticnit la nota fa.
N-a fost deajuns o-ntreagă vară
Să te cunosc și să te am,
Tu îmi spuneai că-n primăvară
Eu voi vedea ce ai ca hram.
Cu primii trandafiri ce-i culegeam
Eu am văzut că nu vrei flori.
Vroiai să stai cu fața către geam
Cerându-mi tot mai mulți fiori.
Iar eu ți-am dat tot ce-am avut
Ți-am și suflet și oftare și suspine,
Vroiai prea multe de la început
Dar nu știai să vezi în mine.
Am rămas orb de ochii tăi
Povestea moare, dar eu tot zâmbesc...
De vei avea tu sorții răi
Să știi, la tine mă gândesc!