poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 415 .



Poem obosit
poezie [ ]
un țărm foarte galben

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2017-08-09  |     | 



Frumos mai este orezul când crește mărunt
în palmele pline de sânge ale prezentului
iar pământul oamenilor naivi
nu știe că orezul va fi hrană cocostârcilor
pe care îi pictează frumoasele tinere pe hârtia de orez
așa cum și dragostea este hrană pentru luna care mestecă orez
și-l amestecă cu stele pe limbă
până la urmă totul este circular și simplu
ca și cum ai frământa o pâine pe roata olarului
și ai pune-o în olcuța de lut
pe care trebuia să o frămânți în locul demâncării stupide
frumoasă mai este tempesta aceasta întâmplătoare
cu totul întâmplătoare, cum e dragostea,
fulgerul acesta care ne traversează ca un înger
care rătăcește la întâmplare
pe pământ
ca să ducă ulcioare și să le vândă
făcându-ne pe dinăuntru zmeie cu panglică
pentru țârmul galben unde ne vom ține în brațe
și-o să pășim până acolo unde apa are cele mai înalte adâncimi

ca și cum ai naviga foarte sigur pe o baltă stâlcie și poate sărată,
neștiind că sub noi nu e/ci e oceanul care fumegă dedesubt,
marianele care ne țin când trecem de mână -
și noi credem că e o băltiță de ploaie,
cu gleznele cufundate în apă, mergând, cum odată Iisus,
oare ne vom îneca?
oare Dumnezeul cel Mare se va îneca cu noi, încercând să
vadă cu ochii lui, drept în față, trandafirul
care crește din burțile noastre? ca un copil
ca o palmă nouă, dată palmelor care se luptă cu grăul,
ca un fel de lacrimă - de carne din carne-de-carne -
arătându-ne unde trebuie să ajungem, și cum,
ce frumos crește orezușul acesta mărunt, în palmele tale,
ca un fel de piron asumat,
prin care mă vei vedea, cu ocheanul, de foarte departe...

nicicând.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!