*

calci pământul cu inima
peste nisip toate gesturile neterminate
prăvălesc frunzele

mintea îți arde
ca o lumânare mereu aprinsă

fitil de vise mestecă ființa
de câte ori canicula arde gândul
și trupul
într-un război tăcut al soarelui
cu umanul

parcă am fi întuneric și luna ne bântuie
în căutarea pietrei sale

cu iubire blestemul micimii
poate să dispară?
întreabă copilul
și ridică jucăria spre soare

**
printre bulgări de pământ
gheața invadează cuvintele
cu verbe nenăscute
poate doar inventate în grabă
de un înger
în complicitate cu
sfredelul fricilor noastre

***

tu calci nepăsător
pământul cu inima

apoi

mai scrii un poem
al vieții prin moarte
și al morții prin trăire

dispari cândva
în haosul elegant al cerului

odată cu luna
odată cu soarele
odată cu verbele
care încearcă să renască
prin tine

Anne Marie Bejliu, 2 august 2017