e firesc ca sângele să curgă
alături de izvoare,
e natural ca trupul întors în ritm
să nu se deosebească de suflet
și să mă sărbătorească interminabil

am trecut de la recunoștință la sălbăticie,
e limpede că nu se putea altfel și
n-am idee când a început
să nu mai fie vorba de gânduri,
deja le văd din afară

de la odihna de pe firele de iarbă
până la tumultul norilor nu e nimic diferit,
mă opresc în buza păpastiei și renunț
și așa e vorba despre dragoste

forța căreia nu i se pot împotrivi alegerile de aici vine,
din intimitatea cu natura
și din asemănarea ce ne apropie de-a lungul zilelor
iată cum toate pulsează acum,
cum viața îmi părăsește cuvintele și se pierde în mine

ceea ce este nu are nevoie de ceea ce ar putea fi,
memoria deschisă păstrează identitatea,
știu calea și nu mă lupt cu nimic,
forme și zgomote și mirosuri, învălui și sunt învăluit

aici și în depărtare
dragostea e viața care se întoarce prin mine,
rămânând să mă locuiască pentru o vreme