Peste cetățile de dor și gânduri
Te-ascult ca pe o ploaie interzisă...
Văd cerul meu cum udă-aceleași scânduri
Și-n inimă lumina e aprinsă...

Dar, stropii cad pe valuri și în munți,
La noi în suflet vine altă toamnă,
Aș vrea, din nou, pe-o bancă să mă uiți,
Când glasul tău, cu grijă, mă condamnă.

Vreau să mă cauți doar cu adierea
Ce-mbrățișează puncte cardinale,
Să mă trezești când va muri uitarea,
Pe treapta lacrimilor tale.

Atunci, va ninge lin în toiul verii,
Pe florile iubirilor din soare,
Vom căuta pantoful primăverii
Cu vântul amintirii care doare.

Dacă am să te mai găsesc vreodată,
Pe steaua ocrotită de lumină,
Te voi iubi la fel ca prima dată,
Când îți uitam sărutul pe o mână!