Greu se mai urnește trenul acesta
cât să fie oare de când lâncezim
în halta asta fără nume
în pustietatea asta mai pustie decât pusta rusă
uite șeful de gară
cu chipiul lui ars de soare
și-l dă jos
și scărpinându-și creștetul pleșuv
își face vânt cu el
alungând pentru o clipă amintirea zăpușelii de peste zi
și picoteala pendulului ce drămuiește nopțile
în ore
minute
secunde
doar până când acceleratul de 11:59 va intra în gară
atunci și-l va așeza regulamentar
și ridicând la tâmplă două degete butucănoase
va schița același vag salut
pe care l-a schițat și ieri
și alaltăieri
iar tu privind la umbra lui
realizezi cât de târziu s-a făcut
căci parcă mai adineauri s-a schimbat prefixul
când auzi orologiul gării bătând din nou
și-ai vrea să întrebi pe cineva
pe oricine
care e rostul acestei întârzieri
dar nimeni nu pare a ști
toți privesc dezorientați pe ferestre
consultând panourile cu mersul trenurilor
așa că pândești ecoul pașilor măsurând peronul
și umbra chipiului ars de soare lățindu-se pe asfalt
deși te temi că ai primi un răspuns
ca-n bancul acela rusesc
când au schimbat locomotiva pe o votcă
covârșit de atâtea responsabilități
îl crezi în stare de o asemenea farsă.