poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 755 .



de aici de sus toți zeii au părul alb și seamănă cu oamenii
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [deprimant ]

2017-06-06  |     | 



de trei zile am tot urcat scările ruginite ale podului de peste calea ferată
din spatele stației de autobuz
pentru că mi-e mai ușor să înțeleg modestia oamenilor care cred
că pot trece ușor peste tot ce-au uitat
& soarele se prăbușește anemic peste blocurile
din spatele meu îi simt căldura în ceafă
de parcă tristețea ar fi prins aripi
și-ar fi trecut ușor, cu vârfurile lor aspre
peste plămânii copilului din mine

nici măcar nu știu dacă ăsta e în vreun fel
un act de pedofilie & mă bufnește plânsul pentru că îmi
amintesc că acum câteva zile mâinile mele au apucat strâns un pumn
țărână și l-au lăsat să cadă ca o pasăre cu aripile frânte
peste omul pe care l-am iubit cel mai mult pe-acest pământ
& eu nu am scăpat din lanțul minciunilor nevinovate despre trecutul
ăsta ca o ploaie de toamnă

vântul adie ușor
de-a lungul șinelor de tren
un vuiet bizar se ridică dintr-un salt trăgând după el frunze uscate de tei
și fulgi de zăpadă
tresar în aer și pier venind și ajungând nicăieri
podul metalic tremură din toate încheieturile & pe sub noi trece bătrân și zgomotos
trenul CFR călători
e un magnet în mișcare pentru cerul ăsta sângeriu care o ia la vale
& o bătrână de la etajul șapte incendiază norii cu un băț de chibrit,
iar de aici de sus toți zeii au părul alb și seamănă cu oamenii
& nici ei nu înțeleg cât suntem de „cronometrabili” și de triști

și îmi vine să-mi înalț ochii la cer să-mi las eșarfa luată de vânt
să mă cert cu Dumnezeu gândind că El poate suporta toate astea,
iar mie îmi e frică să îmbătrânesc și să realizez cât sunt de singur.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!