VI.
de dup-o frunză
tresări
iubirea
care zise dulce:

"nu e pe lume
ceva
mai minunat
ca adevărul
cel curat.

eu sunt
cu-adevărat
iubirea pentru tine,

dar și pentru celălalt.

în mine-ajungi
vie fiind,

în mine-ajungi
murind.

ce vrei să știi,
copil frumos
și
din iubire
scos?"
[...iubirea se puse pe-ascultat și din cer pică o rază de soare parfumat...]

VII.
aș vrea...
[spuse în gând copilul]

...aș vrea...
[și mâinile i se împreunară]

...aș vrea să știu
ce soartă mă adapă,

dar soarta toată.
[îi mușcă gura]

"Ha", râse iubirea.

"tu
vrei să știi
de unde vii?
și ce anume ești?

numele tău
îl știi?

dacă ai capăt?
sau chiar un început?

ai vrea cu-adevărat
pe toate astea
să le afli?

[ascultă, spuse iubirea fără glas]

ei bine,
pasul cel dintâi
este să-nveți
a fi.

a fi fără cuvânt
și fără gând,
a fi cu tine
dar fără tine
în pământ,

a fi un prunc.

a mirosi
fără miros.

și a cânta
fără un glas.

a simți gustul
fără
a ta
limbă

despicată în oglindă.

a fi,
fără motiv,

fără plăcere
și
fără nicio suferință,

fără tot
fără.


nu-i drum ușor
ce ți-ai ales,

da-i drumul tău.

dă-i drumul."