lasă-mi pasărea
să iubească simplu
așa cum știe numai ea
îi spunea femeia
acelui om
care nu mai contenea
să bată cuie la hotarele
cuvintelor albe

el a tăcut și mai mult
iar pasărea
i-a cuprins tâmplele
cu aripile
și l-a întrebat:
unde crezi că ne-am rătăcit
unul de celălalt
când tu ai bătut primul cui
în palma de pământ
a poemului?

de câte ori vei ridica
mâna
să atingi aspru
aria iubirii
de atâtea ori aerul
îmi va reinventa zborul
deasupra ta
și în tot ceea ce
îți deschide inima
spre altarele cerului
interior

mai spune o rugă
apoi termină ultimul hotar

el a lăsat deoparte cuiele
ciocanul din cuarț
și-a început să șoptească
alintul cerului

privea flăcările ilizibile
ale propriei inimi
și înflorea

unul câte unul
hotarele prindeau a încolți

curând
veșmântul locului
a încăput sub tălpile
femeii pasăre

roua a rămas neatinsă

Anne Marie Bejliu, 26 aprilie 2017