-Nu mănânc carne de miel!
Protestează Daniel.
Tati, nu-l sacrifica
Că cere tradiția…

Plânge-n curte pe-un butuc,
De răsună în sătuc,
Băiețelul bălăiel,
-O, mieluțul…sărmănel…

Mielul sare zvăpăiat,
Cu boticul țuguiat,
Bea apă din cofăiel,
Adusă de Daniel.

-Vino ici, zburdalnic mic,
În brațe să te ridic,
Să ne ducem în desiș,
Ca să scapi uf, de tăiș…

Tatăl, rămas gânditor,
Cu un ochi iscoditor,
Îl zări pe Daniel
Cum fugi cu tot cu miel,

Descălțat, spre aluniș,
Călcând ierburi, când prundiș…
Și s-a făcut nevăzut,
-Doamne, Doamnee, ce-am făcut!

S-a văitat tatăl, îndat*,
Și strânse întregul sat,
Să-l găsească pe fecior,
Și-l găsiră la izvor,

Cu mieluțul strâns de el.
-Nu v-apropiați de miel,
Îl iubesc ca mama lui,
Nu vedeți că-i doar un pui?

Din ochii înrourați,
Pe obrajii bucălați,
Curg șuvoi de lacrimi mici,
-Ce hoardă de inamici!

Tati, eu dac-aș pieri,
Tu de dor nu ai muri?
Nu-mi jertfi mieluțul, zău!
Nu poți fi atât de rău!

Când vedeți mieluți vioi,
Sunt salvați copii, de voi!