țipătul pe care-l scot morții în moarte
se confundă cu locul în care Isus
și-a sprijinit capul pe cruce
un loc din care răsar trandafiri
cu petale solidare
locul unde fără să scoată vreun sunet
tronează pasărea pe ouă
în cuibul până la care sângele urcă
precum seva în frunze
să zidească soarele-n verde
trupul Său niciodată învins
are picioarele adânc împlântate
în pâinea din vârtejul dintâi
are buze ochi piept și obraji
ce pot fi pipăiți fără tăgadă
are grai ce ne uluiește memoria
din coaste din glezne din palme
îi curge vin nou prea repede risipit
în bucurie și slavă
de Paște reînvie o scurtă lucire a copilăriei
mă bucur de hainele noi țesute
din fire albe și roșii
ca nimbușii când cântă a treia oară cocoșii
aud la Înviere distinct clopotele
cum leagănă pe curcubeu împăcarea
și-aud la fel de distinct strigătul pescărușilor
care sparg în bucăți
splendoarea ce evaporă lucrurile