Stihurile dăruite nu sunt de prin cărți furate
Ci din suflet răsărite căci de tine-s inspirate...
Nu-s vorbe meșteșugite cu pricepere și har
Ci din patimă născute și ți le ofer în dar

Nu ca să-mi măsori talentul sau să-mi critici aspru rima
Ci să afli că-s bolnav și doar tu-mi porți bolii vina -
Vină... fără nici o vină căci lăsat de Dumnezeu
E frumosul să aprindă patima în jurul său...

Și ce vină poți să ai dacă ești așa frumoasă
Iar eu atât de naiv încât să îți cad în plasă!?
Acum, sufăr și mă chinui... ard de patimă și dor
Iar tu-mi predici „echilibrul afectiv interior”

Și, intenționat, confunzi chinul patimilor mele
Cu-n sindrom neurologic ce mi-ar face doar belele
Și te joci precum pisica cu mosorul pe sub masă
Arătându-te când tandră când că, nici măcar, nu-ți pasă...
De-i așa, ei bine,...lasă!