poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1958 .



poveste cu răstignit și pasăre în echilibru
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2017-01-19  |     | 



ani la rînd în camera mea
a stat agățat de-un perete
un tablou cu cristos răstignit
care orice naufragiat care-și face prieteni imaginari
din obiecte - să nu-și piardă mințile –
i-am pus numele vineri (veți spune
că nu-i prea original dar de mic
am urît ziua de vineri
atunci ai mei ascundeau toată carnea
măcar așa să țin și eu post o dată pe săptămînă)

cînd mă trezeam dimineața
uneori îi aruncam o privire scurtă
ca un paznic de noapte ce verifică perimetrul
înainte să iasă din tură
alteori nici nu-l băgam în seamă
mă credeam un bărbat de succes masculul alfa
dădeam din mîini a lehamite
îi spuneam ia scutește-mă
rugăciunile sunt pentru nevolnici
bărbații adevărați își fac singuri norocul

seara înainte s-adorm
uneori făceam un ring în mijlocul camerei
îl puneam să se lupte
cu nefericitul raskolnikov cu akenaton cu apostol bologa
pariam averi uriașe imaginare
nu știu dacă din cauza spectatorilor sau din lipsa antrenamentului
sfîrșea mereu numărat
la podea

cînd plecam la serviciu
îi lăsam un coș de răchită în formă de barcă
plin cu mere coapte
credeam că sunt deștept și spiritual
că fiii plătesc totdeauna pentru greșelile tatălui
și-a venit timpul ca oamenii să-i plătească lui dumnezeu
cu aceeași monedă
îmi imaginam că-n lipsa mea
o să iasă din ramă buimac de foame
o să mănînce un măr și-o să vadă că-i gol
în felul ăsta o să răzbun omenirea
pentru c-a fost izgonită din rai

cînd era zi de salariu
îi făceam complice cu ochiul
veneam acasă tîrziu și beat îl cinsteam cu o bere
atingeam rama plină de praf de parc-ar fi fost
un telefon invizibil
o voce la capătul firul mă întreba cu ce-ar putea să m-ajute
ceream o convorbire cu taxă inversă-n cer
un moment vă fac legătura
pînă se făcea legătura
curajul meu se ducea dracului
îmi dădeam seama că dumnezeu
are acum alt iubit că l-am lăsat să-mi scape
printre degete
închideam înainte să îmi răspundă
ca-ntr-un film de acțiune american
cu bruce willis în rol de samaritean

mai tîrziu cînd m-au dat în șomaj
îi arătam degetul mijlociu
de fiecare dată cînd poștașul întîrzia
două trei zile cu banii
ori cînd era scos la concurs
cîte-un post în administrația publică
îi spuneam cu ură nu
eu n-am să las bacșiș poștașului să vină la timp
cum fac toți șomerii și pensionarii
n-am să lipesc afișe în campanii electorale ori
să stau cu mîna întinsă la politicienii locali
pentru un post confortabil la bugetari
dacă mă pricep la ceva atunci viața
o să găsească și pentru mine un rost
fiecare om își are locul lui în pămînt
ori deasupra

într-o zi mi-au luat răstignitul
în locul lui m-am trezit cu portretul meu
făcut în tuș pus într-o ramă perfectă
la început a fost al dracului de ciudat
de obicei se pun în ramă lucruri imaginare
sau oameni care nu mai există

m-am obișnuit repede
ca să nu-mi pierd mințile mi-am pus numele vineri
(veți spune că nu-i prea original
dar iubesc ziua de vineri atunci mănînc pe ascuns
toată carnea din lume)
cînd mă trezesc dimineața
uneori îmi arunc o privire lungă
ca un paznic de noapte ce fluieră-a pagubă
după ce-a dormit în tură
alteori îmi spun că bărbații adevărați
nu-și fac singuri norocul
ei nu fac nimic
ei iau totul de-a gata
seara înainte s-adorm fac un ring în mijlocul camerei
mă lupt cu cei 12 apostoli cu poliția rutieră
cu o pasăre care-și vîră capul sub aripi
și-adoarme într-un echilibru perfect pe un schelet de copac
pariez averi uriașe imaginare
nu știu dacă din cauza voinței mele de fier
sau din cauza spectatorilor sfîrșesc totdeauna
cu pumnii ridicați a victorie

în gol

cînd mă îmbăt
ating rama lucioasă de parcă aș fi
un scriitor care-a debutat fulminant
îmi iau interviuri convins că am lucruri importante de spus
apoi tac dintr-o dată ca într-o dramă americană
în care un inadaptat își zboară creierii după ce a aflat
că lucrurile importante au fost spuse de alții cu mult înainte
uneori îmi arăt degetul mijlociu
cînd mă gîndesc la ce-aș fi putut face cu viața mea
îmi spun cu ură nu
eu n-am să mă rog pentru încă o zi
așa cum fac toți ca să-și pună viața în ordine
eu n-am să stau cu mîna întinsă la dumnezeu
pentru un sfîrșit confortabil
dacă sunt viu atunci viața o să-mi găsească o galerie de artă
fiecare viu își are răstignirea lui
elegant înrămată
sau abia schițată în tuș






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!