Eu văd culorile chiar dacă azi sunt orb,
Le miros, le pipăi, le sorb,
Uneori când este prea mult albastru
Simt eternitatea unui astru sihastru
Și zâmbesc de parcă aș fi dimineții cocoșul
Care aduce soarele-n lume și roșul
Pe coșul care se ridică semeț
Cu fumul podoabă la pălărie, mai erect, mai creț,
Prin noianul pufos de zăpadă
Care se iubește cu gerul, să nu cadă
Chiar dacă din cristalele albe el știe
Că mâine se va scurge, ca viață, spre glie.


Uneori în gură simt nuanțe de verde
Din care otrava o iert și se pierde
Rămânând doar speranța sublimată în nori
Cochetând printre vulturi, uneori prin cocori
Dar când sus acolo, sărutat de scânteie
Simt cum mă învăluie în fald curcubeie
Le desfac în fâșii și le las pe pământ
Ciopârțite și-mpărțite în vers și-n cuvânt
Și chiar dacă azi sunt bătrân și sunt orb
Curcubeiele-n pipă le îndes și le sorb
Și ca un enoriaș umil al luminii
Fumul din pipă îl fac aureolă discretă a pâinii.