La colțul muntelui, m-așteaptă viața,
Stă ca un lup, cu-o haită de-ntrebări,
Arunc pe noptea umerilor, dimineața,
Cobor cu ceața, venit de nicăieri.

Am să-i înfrunt neliniștea-n răscruce,
Să nu-mi surprindă teama moștenită,
De când eram Isus, singur pe cruce,
Pe mine m-am salvat, ea-i osândită.

Și de atunci îmi poartă pică-ntr-una,
Mă-nchide-n turlă, clopotul să-mi bat,
Sau la taifas de stau în vis cu Luna,
Mereu îmi reproșează ce-am uitat.

Și-atunci am învățat ascuns în mine,
În versuri să devin Albu-mpărat
Un munte înțelept, un câmp de pâine
Închis, îndrăgostit și condamnat.