Sunt versul ce face dimineața să tresară,
Doar eu îi pot simți, trezindu-se căința,
În fiecare noapte, când iarnă-i pe afară,
Pe mine mă dorește să îi doresc dorință.

Lumina Luni-o iau, o încălzesc la Soare,
Fac din pământul pășit cândva de tine,
O-ndragostita roată și plin de inganfare,
Te recreez în palme, iubito, fără mine.

Sunt țărm când Marea este la fereastră,
Și dorul mă-nfiora, am stâncile timide,
De mă atingi cu vocea ta și-a noastră,
Arde nisipul-n mine și-abisul îmi surâde.

Iau sarea lacrimei și-o leg în călimară,
Doar Tu, cea dulce, cu valuri de nectare,
Pe țărmul de iubire, ca un peron de gară,
Oprește-te o clipă, așa, din întâmplare.