poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1247 .



Cum așa îmi vine să îmi scutur vinul din lacrimă
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [poema ]

2016-12-05  |     | 



nu mai știu care să fie parcarea
cum așa îmi vine să îmi scutur vinul din lacrimă
doamne, nu mai știu unde sunt parcările unde s-au apris torțe pentru ziua amărâtei de mâine
cineva îmi spunea că doamna aceea va intra mai departe într-un fel de pădure
că părul ei alb, de prea mult tras, ca un cal, la căruță
de prea mult zer alb în pâinea ei de casă
va păli, ca mălinii, în fața oamenilor
în parcarea
unde
mi-am lăsat mașina ca să intru să cumpăr globuri
sărmana mea fire...

ăsta să fie
tot
răul
și patima...
așa îmi spunea cineva.


de Crăciun ea va intra mai departe-n pădure

părul ei alb
se va lăsa luminat de soarele ei de pe urmă

picioarele ei foarte obosite
se vor purta, îngălbenite, mai departe, din ce în ce mai departe,
odată cu copacii, ori pădurea...

nu
dumnezeu nu se vinde
parcă acelea erau cuvintele ei ultime, înainte de bătrânețe
cam așa să fi fost, prietene...
să fi fost...


nu mai știu unde s-a aprins luna cu vătraiul
îmi spunea baba
nu mai știu ce dumnezeu a așezat cu un vătrai luna pe cale
și-apoi stelele, sărmanele, și un soare cât un măr ca să lumineze, zi-noapte, luna și pământul
dar ce folos,
omule,
pentru acestea,
dumnezeu nu se vinde,
dumnezeu nu este o parcare în care s-ar aprinde făcliile
El nu este focul care îmi arde bătrâna, călcâiele ei, dacă
desculță pășește mai departe în pădurea adâncă,
tăcută,
cu oase uscate,
cu părul ei alb înnădit în soarele ei de pe urmă

și totuși...
atâta tristețe pe la mine prin lume...


spune-mi
acela care ghicești în moartea sărmanei bătrâne,
se vinde Crăciunul?
se vinde lumina vreodată? să se vândă
următoarea înflorire a florilor? o secundă în plus?
ce folos,
se vând globuri, lumânări, ciocolată,
chiar și calul acela care-ți va purta sufletul tău, dadă moale,
din ce în ce mai departe,
prin sărmana ta pădure, văduvită de duh și de stele,

numai
Dumnezeu nu se vinde.


Iulia Elize, 5.12.2016



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!