O văd... e supărată cum nu a fost vreodată...
Alungă tot în jur și bubuie cât poate,
Nici ce-i al ei nu vrea să vadă
Și duce tot, departe.

În timp ce-n larg ușor se pierde
Cu tot, ființă și idei,
Cu sentimente și regrete,
Ea uită chiar și ochii mei...

Iar dacă largu'-i liniștit,
Malul nu-i tot la fel,
El strigă tare-n disperare
S-oprească valul din izbit.

Ea încă pare hotărâtă,
Iar eu văd clar, ochii mi-i uită...
Nu stau în toată nebunia ei.
Când dau să plec, aud ceva:
În urma mea, lovea o stâncă.