Iar intră în altar noiembre,
Un strop de soare-l încălzește,
Și picură la ștreșini cerul,
Cu versul lumii se-mpletește,

Și-mi duce dorul, strălucind,
Pe liniștite aripi albe,
Tu ești aicea, în mister,
În visul meu ce trupu-mi arde.

Suspin în cețe brumării
Chemări din gânduri veștejite,
A verii arse ce-au iubit
În trup de iele înverzite.

Tu cânți prin frunze aurii,
În plete-ai bezna înstelată,
Ascult,mi-ești vânt sfâșietor
Și burg de toamnă-mbujorată.

Pe ochi clipește ploapa zării,
Tărâm de basm ascunde-n suflet,
Furtuna seacă-al frunzei țărm,
Și spulberă al toamnei plânset.

Zăresc flămând delirul iernii,
Cu spada-n teaca de cristal,
Ce suflă rece-n focul verde,
În tron de stea cu cer polar.

Pădurea-n ochii reci de toamnă,
Din an în an, dă jos coroana,
Și-n fluier vântul îi surghiună
Iubirea ei, plăpândă doamnă !