E un pescar de valuri, pământean,
Cu plasa goală-n veșnica sa trudă,
Pe-ntinsa Mare-a sa de porțelan,
Vise scria pe coli de carne crudă.

Nici numele nu și-l mai amintea,
De-atâta vreme ce nu se chemase,
Nu mai răspunse, nu se cunoștea
În timpul său, căci sigur îl uitase.

Cuvintele veneau din alt-departe
În caravane lungi ca pomenirea,
Tăcute se-așterneau ca într-o carte,
În corpul lui găsindu-și mântuirea.

Voia să strângă-atâția trandafiri,
S-ajungă să înalțe-o mănăstire,
Cu clopotele coapte de-amintiri,
Să-și cheme Însetata de Iubire.

În fiecare spin se-agață-o rană
Dintr-un năvod avar, ca un altar,
Într-o capelă-n ruginita toamnă
Iubit de Mare, scrie un pescar.