Îți amintești, iubire, mai ții minte,
De fiecare dată-ți prindeam mâna
Și-o petreceam așa ca Săptămâna
Mare, acoperiți doar de cuvinte?

De fericirea izbucnea în lacrimi,
Doar eu ți le strângeam degrabă,
Când le sorbeam silabă cu silabă,
Iubindu-ne sub sfeșnice de patimi?

Și-ți amintești de gura mea iubită
Când te ținea în zbor până și ziua,
Iar tu îmi murmurai "Iubite, piua*"
Și adormeai pe mâna-mi adormită!

Pândiți eram la colț de Găuri negre,
Când noi treceam prin fiecare vamă,
Doar în arginți plăteam, nu în aramă
Luntrașului, să vadă că nu vede.

Sfințim și clipa-n viața de acum,
Suntem pe bolta noastră din odaie,
Și-aluatul pâinii doarme în copaie,
Cuptorul cere-n flăcări să-l îndrum.

Suntem doar două stele căzătoare
Ce nasc și cad de mână pe pământ,
Legați cu ani lumină de-un cuvânt,
Iubiți de-a lor iubire și de-o Mare.

*piua - cuvânt care se folosea la anumite jocuri în copilărie și însemna: pauză (nimeni nu mai avea voie să te-atingă)