Câtă poezie e în dimineața asta
până ai predat schimbul
soarele s-a și cocoțat în vârful turnului
și te pândește
nici cearcănele
nici ridurile cusute cu firul deșirat al nopților pierdute
nu-l înduplecă
e stăpân peste stradă peste oraș
însă nu și în cârciuma asta
prima care ți-a ieșit în drum
e atâta poezie în decorul decadent
în plasticul decolorat al meselor
în cearcănele și ridurile
cusute cu ața din ghemul zilelor ce urmează nopților
îți iei halba cu spuma de două degete
și două musculițe
de bere te asigura umbra din spatele tejghelei
și-ți găsești loc între doi ficuși prăfuiți
pe trotuarul de lângă tine
se perindă chipuri pe care soarele doar le mângâie
ochi albaștri ochi verzi privesc spre un punct fix
încerci să furi o privire un zâmbet
și realizezi că prezinți tot atât interes
cât prezintă și cele două plante
ești parte din decor
iar cearcănele și ridurile tale
se contopesc cu ale celor din jur.