Se-alintă-un val în razele de soare
Când dinții falși de focul prădător,
L-a amăgit din Marea lui cea Mare,
Și-acum e nor pe cerul trădător.

Stau îngeri-n picioare în abis,
Doar visele cu aripi se mai nasc,
Au pana-n mână și cerul de scris,
De ațipesc și mor, apoi renasc.

Bat țărmul unei clipe de uimire
Ce în sfârșit s-a îndurat de-un nor
Și simt, ca fruntea, palma de iubire
Când o întinde-o apă de izvor.

Sunt insulă în Marea ta iubire,
Pe țărmul meu tristețea-i erezie,
Mi-e inima ca toaca-n mănăstire
Când cheamă-ndrăgostita poezie.

Ai adormit, dar eu, ca și cuvântul,
Fac două brațe din nisipul cald
Și te-nvelesc să nu ne știe vântul,
Nici geloziile ce încă ceru-l ard.