te obișnuiești cu orice, după o vreme
nu ești singura care ține în loc o poveste încadrată temporal
și două monede ale aceleiași fețe
ce le facem să semene
cu genul acesta de apăsări revoltate

să alergi pe un câmp dând un sens zborului fluturilor
să râzi, așezat în cuvânt, ancestral
stabilind valoarea unui puls la o licitație deschisă
să frângi verbele și să le ascunzi la vedere
în perisabilitatea generaței pasagere
nu-i așa, îți dă sentimentul că ești într-o barcă
întinzându-ți unghiile proaspăt făcute
pe deasupra capetelor fără martori
o dovadă a unui ritm în schimbare

te obișnuiești cu orice după o vreme…

ah mintea și trupul
piese de șah ale unui canon
așteptând același tren clandestin
în sala aceasta rece și goală
ah mintea și trupul
chiar și atunci când îți spun: pântecul tău
se adaptează ușor gândului meu
ca un semn de cunoaștere

nu crezi? uite, uite aici
unde s-a desprins secunda creației