nimic nu mă împiedică să îți cer un favor
sunt un taciturn dar câteva cuvinte aș putea să rostesc pe o terasă la marginea
mării apoi să ascultăm aproape pierduți simfonia amurgului

hm!
miros de cafea
și cântecul valului rostogolindu-se la picioarele noastre
într-o după-amiază târzie de august

e liniște aici
poți arunca în voie un dumicat pescărușilor

privește-i cum vin și cum îți fură din palmă bucata de pâine

aici
cuvintele tac
soarele stă agățat într-un cui și așteaptă să iasă din tură
pe cer se aprind lanterne minuscule
noi stăm și savurăm pe îndelete
cafeaua

din când în când ne privim pe furiș
și câte am avea să ne spunem și câte întrebări fără rost

luna își face prezența cu zâmbetul ei ștrengăresc
suntem oameni maturi dar un surâs întotdeauna e bine venit

îți caut pe sub masă genunchii
aș vrea să ți-i mângâi să îți simt căldura trupului tău

briza ne răcorește
este felul ei de a ne readuce la viață
ca și cum am mânca înghețată cu aromă de vișine

pentru azi e de ajuns
ne ridicăm și plecăm în direcții opuse
de parcă nu ne-am fi cunoscut niciodată