Se reped gândurile în costume albe

O clipă uitată în colțul minții; mă întreabă:
Unde este iluzia nopților și clepsidra morții?
Când am luat viață din viața ta?
Când privești cerul; mă vezi?

Ah ! Câtă culoare nedeslușită îmi arată soarele!
Raze infinite mă stăpânesc prin privirea ta
iar moartea are plină cupa plăcerilor nedezlegate.
Stelele nu aruncă praf în ochii morții
dar tot caut o soră geamănă care să-mi adoarmă
în aura lacrimilor de curcubeie când îți împletesc
firul ce curăță altoiul răbdării în douăsprezece cuvinte.
O! câtă pânză de păianjen rămâne țesută pe clipele grădinilor ce se trezesc în ochiuri de rouă prin inima timpului.
Vezi tu ! Se reped gândurile în costume albe la fereastră
precum cedrii Libanului.
Din palma vieții se varsă amintiri pe vitraliile strânse în priviri.