Potecă îți croiești până la lume
Să vorbești cu ea, să uiți că ești tăcut,
Robia inimii plină de glume
S-o-nduri ca veneticii fără ținut.

Rădăcinile tale nu-s cu tine,
În ochi străin nu vezi grădina casei,
Uscate gusturi seci în magazine
Știrbesc nimicul din sânul angoasei.

Vise cuviincioase rămân plângând
Pe o nădejdie că ura-i între spini
De unde te împing timid spre un gând:
,,Sunt pădure într-un deșert cu străini”.