Eu nu mai vreau să-ncep să mor
Și m-am închis în clipa unei nopți,
Nu mai am foame, sete și nici dor,
M-ascund aici de-abisuri fără porți.

Voi sta așa, să pot uita de mine,
Să nu sfârșesc din începutul tău,
Până-oi scăpa de vorbele bătrâne,
Pe frunte scrise ieri de Dumnezeu.

Voi desena o hartă-a vieții tale,
Și n-am să las o virgulă-ntre noi,
Eu, fericitu-n noi-născute zale,
Iar tu regina polilor cei noi.

Și facem nunta sub privirea mării,
În palma ei simt tronul din coral,
Încoronați în albu-mbrățișării,
Sorbim din ochi dorințele, carnal.

Și muntele cu poala preoțească,
Timidele izvoare-n ochi ascunde,
Începe ceru-n slujbă să-l citească,
Din noi sfințind eternele secunde.

Acuma nu mai ești necunoscută
Sub valul tău de spumă albă-a mării,
Tu pentru cine ești și-ai fost crescută?
Aștept răspunsu-n poarta întrebării!