După noaptea cea umbrită, cea îngrozitoare noapte,
Va veni Eros să-ncheie socoteala cu o moarte.
Iară noi, bătuți de soartă, cu uimire-l vom privi,
Când, simțind moartea în ceafă, vom începe-a ne căi.

Și, mai liniștiți în fire, după noaptea de scandal,
Când vom sta trântiți pe paturi să-mpărțim matrimonial,
Tu, dă-mi mie moartea ta, iară grijile ți-alungă!
Eu îți dau ani-mi rămași ca o sută să-ți ajungă.

Ca-ntr-o sută ani de-acum să răsari de soare plină.
Of, copila mea gingașă, cât ești tu de fără vină!
Cât de pură ești în ochi-mi! Ce păcat ar fi să mori!
Când, cu moartea-ți, universul va închide ai săi sori.

Demiurgul chiar, Mesia, va simți că din ungherul,
Dedesuptu-I și deasupra-I, I se năruie tot cerul.
Și plângând și suspinând, din adânc simțindu-ți lipsa,
El ți-ar răzbuna pieirea, aducând apocalipsa.