Adulmecă-mi visele cu gândul
Și spune-mi dacă să cred în ele
Căci multă frică poartă vântul
Când visele scap printre nuiele,
Cu voce de lup în mijlocul nopții
Îmi urlă în cap, se scoală și morții
Mă-ngână cu vorbe de șarpe zidite
Să merg să-l lovesc pe omul ce minte.
Dar, ce-i adevărul?
Adevărul, este o minciună făcută
De omul parșiv ce vrea să ascundă
O tristă și crudă realitate
Totul este relativ, nu există dreptate.
Acum, durerea și frica se așează pe mine
Ca praful văratic, când vântul adie
Cu mers de gazelă mă îndrept către mare
Să-nlătur tot răul, spălându-l cu sare
Dar el, mă pătrunde tot mai adânc
Iar sufletul trist mi se transformă-n pământ.