Liniștește clipele care se succed,
nu le grăbi,
prinde-le între degete, mângâie curgerea,
respiră trecerea cu bucuria luminii
de pe fața oamenilor
cu ochii mirați în palme.

Zilele acelui anotimp din tinerețe
erau diafane cu merii în floare
și nopți cu plămânii sărutați de fluturi.
Locuiam în ele, ne ademeneau cu gustul șoaptelor
treceam unul prin altul invadați de mugurii nerăbdării,
fibrele cărnii topesc ritmurile în sunete lăuntrice
cu acea sfințenie care încape-n sămânța de rod.
Între noi, umbrele au aura surâsului
împart simfonia razelor la păsări cântătoare,
pașii purtați pe drumul gândului la care mă închin
nu are pustnici doar orașe rupte din absolut
gata să urce-n libertatea ninsorii unde dansează
moartea pe cruci în ferestrele singurătății lumii.

Nu-ți uita clipele de glorie,
încălzește-ți genunchii din amintiri,
lasă-le să-ți vorbească
cu nostalgia patimei din trupul firav
până ce întunericul vine pe neașteptate,
să-i simți între buze plecarea clipelor.